Situație incredibilă la „U” Cluj!** Bagă rezervele cu Steaua? „Șepcile roșii” au numai 13 jucători valizi înainte de meciul cu liderul Ligii 1

Situație incredibilă la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Dos Santos, Paulinho, Erico și Cleiton au fost dați afară din lot

Clujenii și-au amânat cu două ore ședința de pregătire pentru că toate terenurile de antrenament erau acoperite cu zăpadă

Degringolada tronează în curtea Universității înaintea partidei cu Steaua, de vineri, ora 20:00, DolceSport1. Cu gândul la salariile neplătite și la cererile de reziliere ale contractelor, jucătorii lui „U” s-au prezentat ieri la primul antrenament al săptămânii. Acolo au fost înștiințați că nu există încă un teren pe care să se pregătească, pentru că cel din „Parcul Iuliu Hațieganu” era plin de nămeți. Așa că au stat două ore în vestiar, până când s-a curățat un teren sintetic, pe care s-au putut pregăti. Veștile au fost și mai rele pentru brazilienii Alex Dos Santos, Erico și Cleiton și pentru portughezul Paulinho. Lor li s-a comunicat că au fost dați afară și că vor avea contractele reziliate astăzi. În afara lui Erico, toți erau suspendați pentru meciul cu Steaua, iar contractele le expiră la finalul lunii. „Eu trebuie să merg în Brazilia de urgență pentru că soția mea trebuie să nască. Eram oricum împrumutat. Poate voi mai reveni la «U»”, a spus Alex Dos Santos.

Se joacă în 2013?

Cum și Viorel Dinu este accidentat, Popescu a numărat doar 17 jucători la ședința de pregătire, dintre care patru erau portari. Foarte repede au rămas însă doar 16 pentru că Andreas Calcan, unul dintre juniori, s-a luat la ceartă cu antrenorul și a fost dat afară din antrenament. „De ce se ia mereu numai de mine?”, l-a întrebat puștiul pe Marius Popescu, aluzie la un conflict verbal cu preparatorul fizic. „Fă niște ture de teren să-ți revii”, i-a spus „Papi”, dar acesta a ieșit nervos de pe teren. „Chemați-mi un taxi!”, le-a spus acesta celor aflați pe margine. Marius Popescu a luat imediat telefonul și l-a sunat pe antrenorul de la juniori, Călin Sălăgean, să-i spună de isprava elevului săi și să mai ceară trei puști, în condițiile în care portarii Samoilă și Georgios au fost fundași în meciul școală de ieri. Totuși, „U” ar putea primi o adevărată gură de oxigen dacă LPF va decide amânarea etapei a XX-a pentru la primăvară.


Nu vreau să mă gândesc că Anamaria Prodan ar putea influența unii jucători. Nu punem în calcul așa ceva
Marius Popescu, antrenor „U” Cluj

13 jucători de câmp valizi are Marius Popescu pentru meciul cu Steaua: Ciupe, Szilagyi, Ad. Popa II, Nicola, Christou, Krumov, Cucui, Pătrașcu, Iancu, Gheorghe, Muzac, M. Roman, Drăghici

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×